Contracte de Cesiune - Notar Amarie

Du-te la conținut

Meniul principal :

Contracte de Cesiune

Domenii de Expertiza > Contracte
Introducere.
Prin cesiune de contract se înţelege o cesiune globală a poziţiei contractuale pe care o parte o are în contract, în manieră independentă de cesiunea individuală a conţinutului contractului - drepturi şi obligaţii. într-o altă definiţie se pune accentul pe substituirea uneia din părţile contractului iniţial mai degrabă decât pe cesiunea drepturilor şi obligaţiilor rezultate din contract - cesiunea de contract reprezintă astfel contractul al cărui scop constă în înlocuirea unei părţi printr-un terţ în cadrul raportului obligaţional.
Subiectul cesiunii de contract în contextul vechiului Cod civil, reprezenta un real punct de dispută, mai ales în legătură cu posibilitatea realizării şi cu admisibilitatea de principiu a cesiunii de contract convenţională şi independentă. Soluţiile reţinute de autori au rămas ireductibil divergente. Esenţa acestei dispute se lega de caracterul personal pe care îl are raportul obligaţional (mai ales în privinţa datoriei ca şi componentă pasivă a raportului obligaţional) şi de impactul acestei figuri juridice cu principiile forţei obligatorii şi relativităţii efectelor contractului care guvernau acest raport obligaţional. Printr-o sintetizare forţată a numeroaselor opinii exprimate mai ales în doctrina franceză, dar şi în cea română, reţinem că, în privinţa cesiunii de contract (numită uneori şi cesiune de poziţie contractuală), s-au confruntat două mari opinii legate de validitatea şi efectele sale.
într-o opinie, se consideră că, raportul obligaţional fiind personal, este inadmisibilă transmisiunea laturii sale obligaţionale pasive pe calea cesiunii convenţionale şi că, în esenţă, cesiunea drepturilor şi obligaţiilor rezultate, dintr-un contract, nu este altceva decât crearea unui nou raport obligaţional. în espnţă, în această opinie, se consideră că înlocuirea persoanei debitorului într-un raport obligaţional are drept urmare naşterea unui nou raport şi nicidecum „transmisiunea” unei poziţii contractuale compusă dintr-o sumă de drepturi, prerogative şi obligaţii". Pe de altă parte, în aceeaşi opinie, se apreciază că, oricum, apelul la figura pretins inovatoare a cesiunii de contract este pe deplin inutilă. în realitate, aşa-zisa „transmisiune” a drepturilor şi obligaţiilor rezultate din contract, se poate realiza pe calea altor operaţiuni expres reglementate de Codul civil: prin cesiunea de creanţă şi prin subrogaţia personală se poate realiza transmisiunea creanţei, în timp ce, prin subrogaţia personală, novaţia prin schimbare de debitor sau chiar prin stipulaţia pentru altul, se poate realiza „transmisiunea” laturii pasive a raportului obligaţional - adică a datoriei. Oricum, în toate aceste operaţiuni, substituirea debitorului iniţial cu unul nou - aşadar „transmisiunea” laturii pasive, este esenţialmente subordonată consimţământului creditorului căruia nu i se poate pretinde acceptarea unui nou debitor şi liberarea primului fără consimţământul său.
într-o altă opinie, dimpotrivă, se consideră că raportul obligaţional trebuie considerat patrimonializat şi prin urmare, transmisibil. Unii autori au susţinut doar că transmisiunea se poate realiza pe calea unor operaţiuni de transferare a elementelor sale - sens în care trebuie separate şi analizate diferit transmisiunea activului şi transmisiunea pasivului. Alţi autori, dimpotrivă, au susţinut posibilitatea unei transmisiuni complete sau globale a drepturilor şi obligaţiilor contractuale care se realizează prin intermediul unei figuri originale care este cesiunea de contract - o operaţiune care nu poate fi disjunsă în operaţiunile juridice reglementate de Codul civil de la acea dată (cesiune de creanţă, subrogaţie, novaţie, stipulaţie pentru altul etc.). Şi în această opinie, consimţământul contractantului cedat este esenţial pentru efectivitatea operaţiunii. Cu toate acestea, dată fiind patrimonializarea raportului obligaţional, în majoritatea contractelor se consideră că trebuie prezumat consimţământul contractantului cedat în contractele care nu au un caracter intuitu personae.
Dacă cele două opinii rămân ireconciliabile, trebuie observat că, adesea, în dreptul ţărilor europene, ca şi în proiectele şi propunerile europene şi internaţionale de coduri uniforme, cesiunea de contract este considerată admisibilă şi reglementată ca atare. Cesiunea de contract se întâlneşte mai ales în codurile de dată mai recentă, de exemplu, art. 1406-1410 noul cod civil it., admite cesiunea de contract, art. 424-427 noul Cod Civil portughez, admite cesiunea de poziţie contractuală, art. 6.159 Cod Civil olandez, admite cesiunea de contract; sistemele de drept german şi austriac, deşi nu cuprind reguli de drept pozitiv care să reglementeze cesiunea cu titlu particular a contractului, cesiunea de contract este admisibilă cu condiţia existenţei consimţământului tuturor celor trei persoane implicate în operaţiune.
Unele din aceste legislaţii sau jurisprudenţa prezentă în aceste sisteme de drept, nu pun accentul pe cesiunea raporturilor contractuale în favoarea (şi în sarcina) unui terţ, ci mai degrabă pe ideea unei substituiri a uneia din părţile contractului - este poziţia noul Cod Civil it., de ex. Propunerile de codificare modernă, oscilează şi ele între aceste două poziţii: de exemplu, art. 9.3.1 din Principiile UNIDROIT se referă la transferul drepturilor şi obligaţiilor rezultate din contract, în timp ce DCFR a optat pentru ideea substituirii uneia dintre părţi considerând că această operaţiune realizează transferul raportului contractual - art. III.-5.3013. Cu toate acestea, toate propunerile ca şi aproape toate sistemele de drept naţional au în comun exigenţa consimţământului cedatului pentru efectivitatea transferului drepturilor şi obligaţiilor dintr-un contract.
Legiuitorul român a cedat soluţiei omniprezente în dreptul comparat şi a reglementat, în cele din urmă, şi cesiunea de contract, mai ales că aceasta era reclamată şi de doctrina românească în materie'. în principiu, lectura sistematică a textelor legale ne obligă să admitem că reglementarea s-a oprit la o opinie intermediară şi nu a admis ideea unei patrimonializări totale a raportului obligaţional, în consecinţă, nici pe a cea a liberei cesibilităţi a acestuia (de altfel, aceeaşi este soluţia şi în dreptul comparat). Astfel cum vom observa, în noua reglementare, consimţământul contractantului cedat joacă un rol esenţial în structura acestei operaţiuni. în acelaşi timp, prin reglementările prezente, legiuitorul român s-a dovedit ataşat ideii substituirii contractantului, mai degrabă decât ideii transferului de poziţie contractuală - efectele sunt însă similare şi în dreptul comparat.
în interpretarea acestei figuri juridice este esenţial să avem întotdeauna în vedere două principii fundamentale care guvernează efectele contractului, aceleaşi care sunt luate în calcul şi cu ocazia reglementării preluării de datorie: principiul forţei obligatorii a contractului (art. 1270 noul Cod Civil) şi principiul relativităţii şi opozabilităţii efectelor contractului (art. 1280 şi 1281 noul Cod Civil). Aceste două principii sunt suficiente pentru a explica efectele cesiunii de contract în raporturile dintre părţi şi în raporturile faţă de terţi. Cu toate acestea, legiuitorul român adaugă o serie de reglementări speciale care individualizează noţiunea de cesiune de contract, chiar şi în raport cu aceste principii.

Reglementare.
Codul civil cuprinde o reglementare generală referitoare la cesiunea de contract - este vorba de art. 1315-1320, care formează Secţiunea a 8-a („Cesiunea contractului”) din Capitolul I („Contractul”), din Titlul II („Izvoarele obligaţiilor”) al Cărţii a V-a („Despre obligaţii”). Aşadar, deşi avem de a face cu o modalitate de transmisiune atât a drepturilor, cât şi a obligaţiilor rezultate dintr-un contract, legiuitorul a preferat nominalizarea cesiunii de contract cu ocazia reglementării generale a contractului, ceea ce este de înţeles, dacă avem în vedere că, oricum, operaţiunea cesiunii de contract se va putea întotdeauna subdivide în operaţiunile prin care se realizează transmisiunea şi eventual transformarea obligaţiilor (de exemplu, cesiunea de creanţă şi cesiunea de datorie)1. Cu toate acestea, ea trebuie să fie privită şi ca o operaţiune globală presupunând o substituire de ansamblu a unui terţ în drepturile şi obligaţiile uneia dintre părţile originare ale contractului. în acest caz, de cesiune globală sau de substituţie integrală, avem de a face cu o figură juridică sui generis, distinctă de operaţiunile care o compun şi în care eventual ar putea fi structural divizată.
Pe lângă reglementarea generală a cesiunii de contract, Codul civil cuprinde şi alte ipoteze de cesiune de contract, reglementate distinct. Este vorba de aşa-numitele cesiuni legale de contract, despre care am mai discutat şi cu ocazia analizării preluării de datorie fără consimţământul creditorului cedat. Avem în vedere, de exemplu: art. 1811-1813 noul Cod Civil, în materie de locaţiune; respectiv art. 2220 noul Cod Civil, în materie de asigurare de bunuri, cu precizarea că de fiecare dată este vorba de cesiuni accesorii transmiterii unui bun. în plus, credem că se mai poate identifica o ipoteză de cesiune specială de contract, legală şi ea, în materie de drept de preempţiune, unde, conform art. 1733 alin. (1) noul Cod Civil, în cazul exercitării dreptului de preempţiune, contractul iniţial încheiat cu un terţ, se consideră încheiat cu preemptorul, vânzătorul rămânând totuşi legat faţă de terţul de bună-credinţă la garanţia contra evicţiunii rezultate din chiar exercitarea dreptului de preempţiune.

Noţiune. Definiţie.
Art. 1315 alin. (1) noul Cod Civil, pune accentul în prezentarea noţiunii de cesiune de contract asupra ideii de „substituire” a unui contractant cu sensul juridic de „subrogare”: „O parte poate să îşi substituie un terţ în raporturile născute dintr-un contract numai dacă prestaţiile nu au fost încă integral executate, iar cealaltă parte consimte la aceasta”. In definiţia existentă anterior în doctrină se punea accentul asupra acordului încheiat între o parte a unui contract şi un terţ1. Reţinând ambele aspecte, putem conchide că, cesiunea de contract reprezintă contractul (contract de cesiune) încheiat între o parte (contractant cedent) a unui contract aflat în curs de executare (contract cedat) şi un terţ faţă de acest contract (contractant cesionar) prin care se convine la transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor contractuale asupra şi faţă de contractantul din contractul iniţial (contractant cedat) şi care are ca efect atât transmisiunea acestor drepturi şi obligaţii, cât şi liberarea contractantului cedent, sub condiţia existenţei consimţământului contractantului cedat la această operaţiune.

Structura subiectivă.
Din chiar definiţia legală oferită de art. 1315 alin. (1) noul Cod Civil, rezultă că cesiunea de contract reprezintă o convenţie bilaterală încheiată între contractantul cedent şi contractantul cesionar. întrucât însă, pentru a produce efecte juridice este necesar [cu excepţiile anume prevăzute de lege, conform art. 1315 alin. (2) noul Cod Civil] să se suprapună acestui acord şi consimţământul contractantului cedat, cesiunea de contract poate îmbrăca forma unui contract tripartit (poate fi o convenţie plurilaterală chiar). Cu toate acestea, singura exigenţă legală a consimţământului contractantului cedat, nu trebuie să ne ducă la concluzia că avem întotdeauna de a face cu un contract tripartit. Dimpotrivă, de regulă, cesiunea de contract este o convenţie bipartită, însă pentru efectivitatea acesteia (adică pentru a produce efecte faţă de un anumit terţ faţă de contractul de cesiune şi anume, faţă de contractantul cedat) este necesar consimţământul contractantului cedat. în mod excepţional, cesiunea de contract se realizează pe calea exprimării unei simple opţiuni sau prerogative legale (exemplul potrivit fiind cel al preempţiunii legale), caz în care nici nu se mai pune problema încheierii unei cesiuni de contract şi în care ne îndepărtăm de definiţia legală a operaţiunii unde se vorbeşte de ipoteza în care „o parte poate să îşi substituie un terţ în raporturile născute dintr-un contract” - or în cazul preempţiunii, de exemplu, transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor rezultate din contract se realizează automat, ca efect al exprimării intenţiei preemptorului de a cumpăra [a se vedea art. 1733 alin. (1) noul Cod Civil].

Tipuri de cesiune.
Rezumând observaţiile de mai sus legate de structura subiectivă a cesiunii de contract, reţinem că această operaţiune se poate realiza:
a) cu titlu principal, i. printr-o operaţiune în trei persoane care participă la un acord tripartit; ii. printr-o convenţie bilaterală între contractantul cedent şi contractantul cesionar care este făcută apoi opozabilă terţului - contractant cedat; poate fi vorba, în acest caz şi de o cesiune de contract prin care se realizează o altă operaţiune juridică (de ex., poate fi vorba de o cesiune de contract în care să predomine elementul activ, adică creanţa, în cadrul transmisiunii realizate, iar cesiunea de contract să ducă în realitate, la o stingere a datoriei contractantului cedent faţă de contractantul cesionar; iii., în sfârşit, poate fi vorba de o cesiune de contract a cărei efectivitate să fie asigurată de consimţământul anticipat al contractantului cedat;
b) cu titlu accesoriu - prin înstrăinarea unui bun mobil sau imobil care face obiectul unui anumit contract (poate fi vorba de o cesiune legală - care se produce automat în cazul locaţiunii şi asigurării şi în alte cazuri prevăzute de lege sau poate fi stabilită de părţi); tot cu titlu accesoriu se produce cesiunea de contract şi în cazul cesiunii unui fond de comerţ, de exemplu, pentru contractele accesorii acestui fond;
c) în mod excepţional, cesiunea de contract se mai poate realiza şi prin exprimarea unei prerogative recunoscută legal (cazul dreptului de preempţiune). Din această primă enumerare a tipurilor de cesiune, rezultă şi o a doua:
d) cesiunea de contract poate să fie convenţională (stabilită de părţi pe calea acordului bilateral sau plurilateral) sau,
e) legală (care este prevăzută de lege şi se îndepărtează prin maniera de reglementare de la prevederile legale generale din materia cesiunii convenţionale de contract - a se vedea, de exemplu cesiunea de contract accesorie transmiterii unui bun).

Condiţii de validitate şi efectivitate.
Analiza trebuie să privească, în această privinţă: condiţiile de fond, condiţiile de formă şi condiţiile de efectivitate ale cesiunii de contract. Toate sunt deduse din reglementarea generală a acestei operaţiuni, dar şi din alte reglementări cuprinse în cod.
a) în ce priveşte condiţiile de fond (generale), cesiunea de contract fiind un contract, trebuie să întrunească toate condiţiile de validitate ale contractelor. Este vorba de cerinţele prevăzute de art. 1179 alin. (1) (capacitatea, consimţământul, obiectul determinat şi licit, cauză licită şi morală) şi dezvoltate de art. 1178-1245 (legat de condiţiile de validitate), respectiv, de art. 1246-1265 noul Cod Civil (referitoare la nulităţi). întrucât, prin intermediul cesiunii de contract se poate imagina şi realizarea unei alte operaţiuni juridice, cesiunea trebuie să îndeplinească şi condiţiile de fond sau de formă specifice acestor operaţiuni juridice.
b) condiţiile de formă. Cesiunea de contract se încheie valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, fiind un contract consensual. Cesiunea cu titlu oneros este validă şi îşi produce efectele între părţi, fară a fi necesară îndeplinirea vreunei condiţii de formă, exceptând situaţia în care legiuitorul cere o anumită condiţie de formă [art. 1179 alin. (2) noul Cod Civil]. Cu toate acestea, fiind o operaţiune juridică menită să realizeze transmisiunea unui raport contractual, art. 1316 noul Cod Civil, cuprinde dispoziţii speciale privind forma: „Cesiunea contractului şi acceptarea acesteia de către contractantul cedat trebuie încheiate în forma cerută de lege pentru validitatea contractului cedat". Regula de formă este cu totul specială. Astfel, dacă, de exemplu, validitatea contractului cedat este guvernată de forma autentică (de exemplu, un contract de vânzare a unui imobil sub condiţie suspensivă), o eventuală cesiune a acestui contract este necesar să fie încheiată şi ea în formă autentică. Nerespectarea condiţiei de formă a cesiunii de creanţă atrage nulitatea absolută a întregii operaţiuni conform art. 1242 alin. (1) noul Cod Civil, care prevede că: „Este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă.”
c) condiţie de efectivitate - consimţământul contractantului cedat. întrebarea care se pune în această privinţă este dacă necesitatea consimţământului contractantului cedat reprezintă o condiţie de fond şi de validitate a cesiunii [ea fiind chiar inclusă în definiţia legală oferită de art. 1315 alin. (1) noul Cod Civil], sau este doar o condiţie prin care se realizează opozabilitatea cesiunii de contract faţă de contractantul cedat? Credem că, în realitate, nu poate fi vorba decât de o condiţie de opozabilitate a cesiunii de contract. Cu toate acestea, efectele reale ale operaţiunii, în privinţa laturii pasive a raportului obligaţional se pot realiza şi fără îndeplinirea acestei condiţii. Vom dezvolta această chestiune în paragraful următor. în plus, mai trebuie să reţinem şi că, pentru validitatea consimţământului contractantului cedat, este necesară aceeaşi condiţie de formă care este cerută pentru validitatea cesiunii de contract (chestiune menţionată expres de art. 1316 noul Cod Civil);
d) condiţie de efectivitate - prestaţiile din contractul iniţial să nu fie „încă integral executate” [art. 1315 alin. (1) noul Cod Civil]. Pentru ca operaţiunea juridică să producă efectele complexe pe care legea i le conferă - transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor contractuale - este necesar ca prestaţiile părţilor să nu fie integral executate'. Sensul este acela că, exigenţa este îndeplinită dacă prestaţiile caracteristice nu sunt integral executate şi limitează sever sfera cesiunii de contract. în ipoteza în care această condiţie nu este satisfăcută, avem de a face cu o altă operaţiune juridică. Din existenţa acestei condiţii se poate deduce că, domeniul preferenţial de acţiune al cesiunii de contract este ocupat de contractele cu executare succesivă, fără ca cesiunea unui contract cu executare instantanee, dar a cărui executare a fost amânată (termen suspensiv) sau chiar existenţă condiţionată (condiţia suspensivă) să poată fi considerată incesibilă - dimpotrivă, şi în acest din urmă caz cesiunea poate să opereze. Bineînţeles însă că, indiferent de natura contractului, bilateral, unilateral, cu executare instantanee sau cu executare succesivă, nu se poate vorbi de niciun fel de cesiune a sa în ipoteza în care are un caracter intuitu personae.

Efectele cesiunii de contract.
Înainte de a trece la o analiză mai detaliată a efectelor cesiunii de contract, trebuie să reamintim că, în concepţia legiuitorului, caracterul complet al cesiunii de contract (cesiunea de contract perfectă) presupune o transmisiune totală a drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale unei părţi şi că această transmisiune totală implică şi liberarea contractantului cedent de obligaţiile sale. Pentru ca acest efect total să se producă, este necesar (cu excepţiile prevăzute de lege) consimţământul contractantului cedat. în lipsa acestei ultime condiţii, cesiunea de contract este incompletă (cesiune de contract imperfectă), ceea ce presupune că, prin intermediul ei, ori nu se realizează transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor, ori nu se realizează liberarea contractantului cedent de obligaţiile sale, ori nici una, nici alta. De aceea, efectele cesiunii de contract trebuie distinse în funcţie de survenirea sau nu a consimţământului contractantului cedat, precum şi în funcţie de calitatea fiecărui participant la această operaţiune. Distingem astfel:
A. Efectele cesiunii de contract până la momentul exprimării consimţământului sau în lipsa exprimării acestuia. Presupunând că o parte a unui contract aflat în curs de executare încheie o convenţie cu un terţ privind cesiunea drepturilor şi obligaţiilor sale contractuale, întrebarea care se pune este ce efecte va avea această operaţiune? Legiuitorul, astfel cum am arătat mai sus în repetate rânduri, nu este adeptul unei patrimonializări totale a raportului obligaţional, motiv pentru care apreciază că nu este posibilă transmisiunea unei datorii fară consimţământul creditorului acesteia. în cazul cesiunii de contract, exact aceeaşi raţiune a determinat legarea efectelor cesiunii de contract de exprimarea consimţământului contractantului cedat. Lipsa acestui consimţământ face ca cesiunea de contract să fie incompletă, ceea ce nu înseamnă că ea nu va produce efecte între părţi.
Între părţi, convenţia de cesiune a contractului produce efecte după regulile principiului forţei obligatorii a contractului (art. 1270 noul Cod Civil). Aşadar, între părţi, efectul translativ al raportului obligaţional se produce şi acestea trebuie să aibă o conduită contractuală corespunzătoare acestei reguli. Obligaţia de garanţie se deduce şi ea din acelaşi principiu. Astfel, contractantul cedent, conform art. 1320 noul Cod Civil, garantează cesionarului validitatea contractului iniţial (adică îi garantează acestuia că drepturile şi obligaţiile ce fac obiectul convenţiei dintre aceştia sunt legal născute). Obligaţia de garanţie poate fi extinsă, ca efect al convenţiei părţilor şi cu privire la executarea contractului. în acest caz, contractantul cedent va fi ţinut ca fideiusor pentru obligaţiile contractantului cedat [art. 1320 alin. (2) noul Cod Civil].
Faţă de contractantul cedat, convenţia de cesiune nu produce niciun efect în lipsa acordului său. Efectele cesiunii sunt subordonate acordului acestuia. Ceea ce presupune că, chiar şi ulterior momentului cesiunii, contractantul cedat are dreptul să îl urmărească pe contractantul cedent pentru datoriile sale contractuale şi dacă este cazul, va putea, pe calea unei acţiuni oblice să se îndrepte şi împotriva cesionarului, în limita şi cu condiţia existenţei unei datorii a acestuia rezultată din contractul de cesiune faţă de cedent sau în virtutea unor alte raporturi obligaţionale, dacă este cazul. Doar că această chestiune nu ţine de efectele cesiunii de contract, ci de mijloacele de protecţie a drepturilor creditorului.
Revenind la chestiunea efectelor faţă de contractantul cedat, trebuie să observăm că, în lipsa consimţământului acestuia, se produce o cesiune incompletă care întruchipează, de fapt, o altă operaţiune juridică. Dacă transmisiunea laturii pasive a raportului obligaţional nu se poate realiza, cu toate acestea, transmisiunea laturii active
- adică a creanţei, se poate realiza. De aceea, în lipsa consimţământului contractantului cedat, trebuie să admitem că operează o cesiune de contract incompletă care reprezintă o altă operaţiune juridică. în principal, avem în vedere cesiunea de creanţă. în cazul în care contractantul cedent îndeplineşte condiţiile de opozabilitate ale acestei operaţiuni faţă de contractantul cedat (art. 1578 noul Cod Civil - şi ne referim de această dată, cu precădere la notificarea cesiunii către debitorul cedat), întreaga operaţiune poate fi văzută ca o cesiune de creanţă. Pe de altă parte, este de conceput şi o plată efectivă făcută de către contractantul cedent direct faţă de contractantul cedat, realizându-se astfel transmiterea laturii active a raportului obligaţional pe calea subrogaţiei consimţită de creditor (în condiţiile art. 1594 noul Cod Civil)
- în acest caz, însă, nu se ajunge la o situaţie similară cesiunii de contract din partea contractantului cedent pentru că solvens va lua locul fostului creditor, adică al cedatului din operaţiunea cesiunii de contract astfel cum ea a fost concepută iniţial. în acest caz, efectele întregii operaţiuni trebuie reinterpretate după regulile specifice operaţiunilor care guvernează transmisiunea creanţelor şi efectele acestora. Efectele operaţiunii sunt identice în ipoteza în care nu este exprimat în niciun fel consimţământul contractantului cedat la cesiune ca şi în ipoteza în care declară că nu înţelege să accepte cesiunea de contract.
B. Efectele cesiunii de contract după exprimarea consimţământului contractantului cedat.

Consimţământul contractantului cedat ocupă un rol central în operaţiunea preluării de datorie.
Pentru exact aceleaşi motive, rolul este similar în cadrul cesiunii de contract. Până la momentul exprimării consimţământului creditorului, nu este rezonabil admisibil să se producă o schimbare a debitorului acestuia. Momentul exprimării consimţământului coincide cu momentul realizării opozabilităţii faţă de contractantul cedat a operaţiunii cesiunii de contract. Condiţia este dedusă din definiţia legală a cesiunii de contract [art. 1315 alin. (1) noul Cod Civil]. Exprimarea consimţământului trebuie să îmbrace forma care este impusă cesiunii de contract (art. 1316 noul Cod Civil), adică forma cerută de lege pentru validitatea contractului cedat. Ea poate să fie cuprinsă în contractul de cesiune (este situaţia operaţiunii în trei persoane de care am discutat deja) sau poate să se realizeze separat pe calea unei declaraţii care să îmbrace aceeaşi formă. Mai mult, declaraţia de consimţământ a contractantului cedat poate să fie anticipată sau ulterioară contractului de cesiune. Dacă exprimarea ulterioară nu ridică probleme serioase de interpretare, nu acelaşi lucru putem să spunem de consimţământul anticipat la cesiune. Din prevederile art. 1317 noul Cod Civil, se poate deduce că este posibilă exprimarea anticipată a consimţământului contractantului cedat prin chiar contractul care face obiectul cesiunii sau printr-o declaraţie separată. De asemenea, este posibil ca acordul anticipat la cesiune să se producă în mod anticipat şi să fie dedus din prevederi standardizate - cum ar fi clauza „la ordin” sau „o altă menţiune echivalentă” care permit să se considere că transmisiune contractului poate să se producă prin simplul efect al girului [art. 1317 alin. (2) noul Cod Civil]. în acest caz, contractul este, în principiu, liber cesibil, doar că momentul cesiunii este diferit, după cum este vorba de o cesiune comună sau una standardizată (a se vedea art. 1317 noul Cod Civil). înainte de a finaliza discuţia, este necesar să punem în discuţie dacă este posibilă existenţa unui consimţământ tacit la operaţiunea cesiunii de contract, în condiţiile în care nu este pretinsă nicio condiţie de formă pentru validitatea cesiunii de contract. în esenţă, credem că răspunsul trebuie să fie pozitiv, în măsura în care rezultă neîndoielnic din atitudinea contractantului cedat că a acceptat o asemenea cesiune.

Momentul cesiunii de contract.
Acest moment coincide cu cel în care se produc efectele cesiunii de contract faţă de contractantul cedat. In principiu, din momentul exprimării consimţământului contractantului cedat, se produc efectele cesiunii de contract. Prin excepţie, în cazul în care consimţământul contractantului cedat este anticipat [art. 1317 alin. (1), noul Cod Civil], efectele cesiunii de contract se vor produce numai din momentul notificării cesiunii sau acceptării cesiunii. Prin excepţie, dacă însă avem de a face cu un contract cesibil ca efect al unei clauze standardizate de tipul „la ordin (s.n.) sau o altă menţiune echivalentă”, momentul producerii efectelor cesiunii faţă de contractantul cedat este cel al „girării” contractului. Astfel, conform art. 1317 alin. (2) parte finală noul Cod Civil, „dacă prin lege nu se prevede altfel, girarea înscrisului produce efectul substituirii giratarului în toate drepturile şi obligaţiile girantului”.
Efectele între contractantul cedent şi contractantul cesionar ale cesiunii de contract, în condiţiile exprimării consimţământului contractantului cedat, sunt identice celor prezentate deja pentru ipoteza în care nu a survenit consimţământul contractantului cedat, urmând principiul forţei obligatorii a contractului (art. 1270 noul Cod Civil). în plus, în principiu, mai trebuie să considerăm şi că obligaţiile părţilor rezultate din cesiunea de contract sunt executate odată cu realizarea opozabilităţii cesiunii faţă de contractantul cedat, obligaţia de garanţie din partea cedentului întinzându-se la limita valabilităţii contractului iniţial. Prin excepţie, dacă cedentul şi-a asumat şi garanţia executării, el va fi ţinut ca un fideiusor faţă de cesionar până la executarea obligaţiilor de către contractantul cedat.
Efectele între contractantul cedat şi contractantul cesionar şi între contractantul cedat şi contractantul cedent. în ipoteza în care a fost exprimat consimţământul la cesiune din partea contractantului cedat, operaţiunea va produce efect liberator faţă de contractantul cesionar. Conform art. 1318 alin. (1) noul Cod Civil, „Cedentul este liberat de obligaţiile sale faţă de contractantul cedat din momentul în care substituirea îşi produce efectele faţă de acesta.” în consecinţă, contractantul cedat, din acest moment, nu va mai putea pretinde executarea obligaţiilor de către contractantul cedent, dar şi reversul este valabil - nici contractantul cedent nu va mai avea vreun drept contra contractantului cedat deoarece toate drepturile au fost transmise contractantului cesionar. Prin excepţie, în cazul în care contractantul cedat a declarat că nu îl liberează pe cedent, contractantul cedat va avea doi debitori, pe contractantul cedent şi pe contractantul cesionar. In această situaţie, se desprinde din prevederile art. 1318 alin. (2) noul Cod Civil că, dacă cesionarul nu îşi execută obligaţiile faţă de cedat, acesta din urmă va avea dreptul să se îndrepte împotriva cedentului. Deşi nu se desprinde limpede din text, trebuie să deducem că cedatul va avea exact aceleaşi drepturi şi împotriva cesionarului. Până în acest punct, operaţiunea este (sub aspectul său pasiv) similară unei preluări de datorie prin contract încheiat între debitorul iniţial şi noul debitor [art. 1609 lit. a) noul Cod Civil]. Prin excepţie de la regula conform căreia cedatul va avea parte de doi debitori pentru îndestularea sa în cazul în care nu a consimţit la liberarea cedentului, dacă cesionarul nu îşi execută obligaţiile, cedatul trebuie să acţioneze împotriva cedentului în termen de 15 zile de la data neexecutării sau de la data la care a cunoscut faptul neexecutării, sub sancţiunea pierderii dreptului de regres împotriva cedentului [art. 1318 alin. (2) teza a Il-a noul Cod Civil]2. Potenţiala pierdere a dreptului de regres împotriva cedentului nu trebuie să ne conducă la ideea pierderii drepturilor şi faţă de cesionar, faţă de care cedatul îşi menţine drepturile existente şi rezultate din contractul cedat.
Intre cesionar şi cedat se restabilesc raporturile juridice generate de contractul iniţial cu unele excepţii. In acest sens, cedatul poate invoca împotriva cesionarului toate excepţiile care rezultă din contractul cedat (nulitate, cauze obiective de stingere a datoriei, remedii ale neexecutării, prescripţie a dreptului la executare, decădere, plată efectuată etc.). Prin excepţie, conform art. 1319 teza a Il-a, „Contractantul cedat nu poate invoca însă faţă de cesionar vicii de consimţământ, precum şi orice apărări sau excepţii născute din raporturile sale cu cedentul decât dacă şi-a rezervat acest drept atunci când a consimţit la substituire.” Ultima parte („apărări şi excepţii născute din raporturile sale cu cedentul”) trebuie înţeleasă ca referindu-se la eventuale cauze de stingere a datoriei rezultate din alte cauze decât executarea obligaţiilor din contractul iniţial (cu privire specială asupra compensaţiei).

Efectele cesiunii de contract asupra altor categorii de terţi.
Deşi chestiunea nu este tratată în secţiunea dedicată cesiunii de contract, problema ridicată de efectele acestei operaţiuni în raport cu terţii (alţii decât contractantul cedat), este extrem de importantă. între aceşti terţi, regăsim pe creditorii părţilor implicate în această operaţiune şi mai ales pe cei care au garantat executarea obligaţiilor părţilor contractului iniţial. Pentru ambele categorii de terţi, credem că este necesar să facem apel la operaţiunile în care se subdivide operaţiunea cesiunii de contract.
In ce priveşte creditorii cedentului şi cesionarului, aceştia pot ataca o potenţială cesiune făcută în frauda drepturilor lor prin acţiunea pauliană (art. 1562-1565 noul Cod Civil). Creditorii cesionarului se vor putea îndrepta şi împotriva cedatului pe calea unei acţiuni oblice (art. 1560-1561 noul Cod Civil). Creditorii cedatului ar putea solicita revocarea unei declaraţii frauduloase de acceptare a cesiunii de contract prin aceeaşi acţiune pauliană, după cum, pe cale oblică, s-ar putea îndrepta şi împotriva cesionarului pentru executarea obligaţiilor sau şi împotriva cedentului în cazul în care acesta nu a fost liberat de obligaţiile sale.
în ce priveşte terţii care au garantat personal obligaţiile părţilor contractului iniţial sau care au consimţit la constituirea de garanţii reale asupra propriilor bunuri în acelaşi scop, se pune întrebarea menţinerii sau nu a garanţiilor acestora odată cu realizarea cesiunii de contract. în tăcerea legii, credem că soarta garanţiilor trebuie să fie guvernată de efectele operaţiunilor în care se poate subdivide cesiunea de contract. Astfel:
i. în ce priveşte garanţiile pentru executarea obligaţiilor cedatului, acestea se menţin în favoarea cesionarului ca urmare a cesiunii (după regulile cesiunii de creanţă);
ii. garanţiile constituite pentru executarea obligaţiilor cedentului trebuie considerate stinse în cazul în care cedatul consimte la liberarea cedentului, cu excepţia cazului în care terţul garant consimte la menţinerea garanţiilor sale şi cu privire la obligaţiile noului debitor (prin ipoteză, cesionarul). Modelul acestor efecte este cel dat de preluarea de datorie prin contract încheiat între debitorul iniţial şi noul debitor dacă aceasta a fost consimţită de creditor [a se vedea, în acest sens, art. 1602 alin. (3) noul Cod Civil]. Acelaşi model poate fi oferit şi de novaţia prin schimbare de debitor (a se vedea, în acest sens, art. 1611 noul Cod Civil). O altă excepţie, se poate imagina că face excepţie de la regula stingerii garanţiilor şi ipoteza în care acestea sunt consimţite pentru garantarea unui contract eminamente cesibil şi această liberă cesibilitate este cunoscută de terţii garanţi la data constituirii garanţiilor. O altă excepţie trebuie reţinută în privinţa menţinerii garanţiilor legale (privilegii şi ipoteci legale) de regulă purtând asupra bunurilor cedentului şi despre care nu putem considera că se sting ca urmare a cesiunii de contract şi liberării cedentului. O ultimă excepţie care trebuie avută în vedere operează în situaţiile în care nu a existat consimţământul cedatului la cesiune sau când cedatul nu a înţeles să-l libereze pe cedent de datoriile sale - în aceste situaţii, garanţiile iniţiale ale obligaţiilor (fie că sunt constituite de terţi, fie de chiar cedent) trebuie considerate menţinute;
iii. soarta garanţiilor în condiţiile pierderii dreptului de regres faţă de cedent. Reamintim că art. 1318 alin. (2) teza a Il-a noul Cod Civil, prevede că, în cazul în care cedatul nu l-a liberat pe cedent de obligaţiile sale (declarând că are cunoştinţă de cesiune, dar că nu doreşte să-l libereze pe cedent), va pierde orice drept împotriva acestuia dacă nu îi notifică neexecutarea obligaţiilor de către cesionar în termen de 15 zile de la data la care s-a produs neexecutarea sau trebuia să fie cunoscută de către cedat. Aşadar, în ipoteza pierderii dreptului de regres, concluzia este aceea că cesiunea devine perfectă. Dacă devine perfectă şi produce şi efectul translativ al datoriei, ni se pare firesc să considerăm că şi soarta garanţiilor constituite pentru executarea obligaţiilor cedentului este cea prevăzută de art. 1602 alin. (3) noul Cod Civil (de la preluarea de datorie) sau de art. 1611 (de la novaţie), adică garanţiile consimţite de terţi să se stingă dacă aceştia nu au consimţit la menţinerea lor, de îndată de cesiunea de contract este perfectă.

Excepţii de la reglementarea comună a cesiunii de contract. Cesiunea legală de contract.
Astfel cum am anticipat, secţiunea a 8-a (art. 1315-1320 noul Cod Civil) este dedicată regulilor generale ale cesiunii de contract, adică cesiunii de drept comun. Regulile analizate aici pot fi înlocuite de reguli de excepţie - cele din ipoteza cesiunilor legale de contract. Iată câteva exemple:
a) Este vorba de cesiunile legale de datorie cu ocazia transmiterii unui bun: i. Art. 1811 noul Cod Civil, în materie de locaţiune, prevede opozabilitatea contractului de locaţiune faţă de dobânditorul bunului închiriat, dacă nu s-a prevăzut în contractul de locaţiune ca şi cauză de încetare înstrăinarea bunului (art. 1812 noul Cod Civil). Prin realizarea opozabilităţii locaţiunii faţă de noul proprietar, se produce de fapt o cesiune de contract - obligaţiile din contractul de locaţiune se transmit noului dobânditor. Cu toate acestea, se transmite odată cu datoria şi calitatea de creditor al obligaţiilor locatarului. De aceea, credem că avem de a face mai degrabă cu un caz particular de cesiune de contract care se realizează, prin derogare de la prevederile dreptului comun în materie [art. 1315 alin. (1) noul Cod Civil], fară consimţământul cocontractantului cedat. întreaga operaţiune, deşi reprezintă şi o cesiune de contract, nu trebuie completată cu prevederile aferente acestei operaţiuni juridice (art. 1315-1320 noul Cod Civil), deoarece toate efectele acestei cesiuni sunt derogatorii de la dreptul comun. Ceea ce trebuie să reţinem în contextul locaţiunii şi al preluării de datorie este că, prin înstrăinarea bunului obiect al locaţiunii, se realizează şi o cesiune de datorie, într-o manieră derogatorie de la dreptul comun al acestei operaţiuni ca şi de la regimul cesiunii de contract; ii. Dobânditorul unui bun asigurat este ţinut să respecte contractul de asigurare încheiat de către autorul său şi asigurător, având însă şi posibilitatea de a-1 rezilia - este vorba, în realitate, din nou, de o cesiune legală de contract cu executare succesivă. Cazul este expres prevăzut de art. 2220 noul Cod Civil
b) alături de cesiunea de contract aferentă transmiterii unui bun, am mai identificat o cesiune legală de contract şi în ipoteza exercitării dreptului de preempţiune de către preemptor (reglementat de art. 1730-1740 noul Cod Civil). Confonn art. 1733 alin. (1) noul Cod Civil, „Prin exercitarea preempţiunii, contractul de vânzare se consideră încheiat între preemptor şi vânzător în condiţiile în condiţiile cuprinse în contractul încheiat cu terţul, iar acest din urmă contract se desfiinţează retroactiv. Cu toate acestea, vânzătorul răspunde faţă de terţul de bună-credinţă pentru evicţiunea ce rezultă din exercitarea preempţiunii.” Deşi textul legal vorbeşte de o desfiinţare retroactivă a contractului iniţial, observăm că efectele sunt aceleaşi cu ale unei cesiuni de contract după momentul survenirii consimţământului cedatului la această operaţiune. Sensul desfiinţării contractului iniţial este acela că el nu mai produce niciun efect în raport cu contractantul cedent. Diferenţa este aceea că, în cazul exercitării dreptului de preempţiune, cesiunea se produce forţat pentru cedent, ca efect al exercitării unui drept potestativ de către terţul-preemptor care are o calitate similară contractantului cesionar.

 
 
Înapoi la cuprins | Înapoi la meniul principal